O viata de om

Prima amintire o am de pe la varsta de 2 ani, 2 ani si ceva si nu e – daca stau sa ma gindesc acum – una dintre cele mai placute..
Aveam patutul meu de lemn, cu gratii, asezat intr-un colt al camerei si de acolo un copilas, cu parul blond ca spicul graului, urmarea cu ochii sai albastri sirul evenimentelor…
Nu pot sa spun ca am vazut sau ca tin minte totul, era pentru mama si, probabil si pentru mine o zi hotaratoare pentru destinul ce avea sa urmeze…